Vă mulțumim pentru că ne-ați fost alături la Expo Trafic 2018!
S-a încheiat cu succes Expo Trafic și ne bucurăm să vă împărtășim un video de prezentare, cu cele mai frumoase momente din cadrul Standului Parkomatic, de la Romexpo.
Suntem onorați că noutatea absolută pe care am introdus-o pe piață și cu care ne-am prezentat și la Expozitie, și anume, opțiunea de plată contactless, direct de pe telefonul mobil sau cu cardul bancar, a taxei de parcare, a fost primită cu atât de mult interes din partea invitațiilor, care au venit într-un număr foarte mare să o vadă și să testeze funcționalitățile.
Parkomatic, linia de business a companiei KADRA, specializată în managementul parcărilor inteligente, este singurul brand prezent la Expo Trafic, precum și din țară, care a introdus această metodă inovatoare de achitare a taxei de parcare, care se bucură de un real succes în rândul investitorilor, constructorilor, arhitecților și proiectanților, precum și din partea autorităților publice, care sunt interesați să demarăm numeroase proiecte de implementare pentru aplicații multiple, la nivel național și pentru o arie vastă de industrii: spitale, centre comerciale, hoteluri, parcări de tir, showroom-uri, precum și pentru parcările publice din orașele care aspiră la calificativul de Smart City și sunt interesate să implementeze un sistem modern și inteligent de management al locurilor de parcare, care va îmbunătăți viața cetățenilor prin eliminarea haosului din parcări.
Proiecte mari și frumoase au început să prindă viață în Standul Parkomatic, de la Expo Trafic, iar acesta este doar începutul pentru obiectivul nostru de a contribui la dezvoltarea urbană a României, în parteneriat cu arhitecți, proiectanți, investitori și reprezentanți ai sectorului administrativ.
Datorită dezvoltării accelerate a marilor orașe, a fluxurilor constante de mașini în parcările publice, precum și a dezvoltării a numeroase clădiri de birouri și centre comerciale cu un trafic intens, nevoia de gestionare inteligentă a mobilității urbare este acută, astfel că sistemele pentru managementul locurilor de parcare vin în întâminarea acestor nevoi, prin soluții fiabile, moderne și cu o perioadă scurtă de amortizare a capitalului investit.