Uși Automate pentru spitalul Medicover din București
Echipele KADRA au propus gama completă de uși pentru spitalul de 160 de paturi din lanțul privat Medicover
Echipele KADRA au propus gama completă de uși pentru spitalul de 160 de paturi din lanțul privat Medicover
Adaptate exigențelor de igienă, siguranță și confort din sectorul medical, ușile automate de la KADRA au fost soluția perfectă pentru acces în diverse zone ale noului spital Medicover.
Medicover România, jucător de top pe piața serviciilor private de sănătate, a deschis un nou spital în nordul Bucureştiului, în zona Pipera, în urma unei investiţii de 31 milioane euro. Spitalul este amplasat într-o fostă clădire de birouri, are nouă etaje şi 160 de paturi pentru spitalizare continuă, dar şi 22 de paturi pentru spitalizare de zi.
Pentru acest proiect ambițios, echipele KADRA au propus și implementat gama completă de uși medicale: de la uși etanșe ermetic pentru sălile de operații, la uși placate cu plumb pentru camerele de radiologie la uși automate de pe secții sau ușile rezistente la foc.
Importante în definirea unor fluxuri clare și sigure într-un spital, soluțiile de acces în diverse zone ale unității medicale trebuie să respecte standarde de fiabilitate și de siguranță pentru a permite buna desfășurare a actului medical. Automatizarea ușilor într-un spital este o măsură în plus pentru limitarea infecțiilor intra-spitalicești întrucât reduc contactul cu diverse suprafețe care pot fi expuse riscului de contaminare.
Dimensiunea proiectului a fost una considerabilă, însă implementarea s-a realizat într-un timp record. Suprafaţa totală a noului spital este de 22.000 metri pătraţi şi este a cincea unitate medicală din cadrul reţelei Medicover în România, alături de un spital în Bucureşti, care va fi transformat în maternitate, un spital în Cluj, în Oradea şi în Craiova.
Pentru noul spital, ușile automate pentru blocurile operatorii, sălile de radiologie, dar și celelalte secții, precum și ușile rezistente la foc, situate în zonele prevăzute pentru evacuarea în caz de urgență, au fost configurate și montate de echipele KADRA.
Având caracteristici specifice, precum sigilarea pe toate cele 4 laturi și o structură specială care face ca, la mişcarea de închidere, canatul să coboare şi să gliseze, asigurând astfel etanşare perfectă. Ușile etanșe ermetic din gama Tormed creată de KADRA special pentru sectorul medical sunt o soluție sigură pentru sălile de operații sau acele zone dintr-un spital care trebuie să fie cele mai protejate. Pentru această categorie, operatorul și ușa au forme rotunjite pentru diminuarea depunerii prafului şi curăţarea facilă.
Automatizările au partea superioară înclinată. Energia electrostatică este descărcată pentru a împiedica depunerea prafului. Sistemul automat de închidere/deschidere, pe bază de senzori, înlătură necesitatea contactului personalului cu uşa.
În cazul celorlalte uși medicale montate pe diversele secții ale spitalului Medicover, vorbim din nou, despre avantaje relevante pentru un mediu unde igiena ar trebui să fie o prioritate: datorită materialelor din care sunt făcute astfel de uși (HPL) ele pot fi curăţate cu substanţe specifice fără a se degrada. De asemenea, oferă protecţie personalului scăzând riscurile de accidentare prin design şi accesoriile utilizate – mânere tip “U” din oţel inox, balamale din oţel inox, push plate și kick plate.
Construcţia blatului asigură o bună izolare termică şi fonică (se poate opta şi pentru etanşare suplimentară cu prag retractabil).
Un rol decisiv în salvarea vieţilor în caz de incendiu îl au căile de evacuare. Menţinerea acestora în condiţii de funcționare se face prin utilizarea de uși rezistente la foc
şi a cortinelor de protecţie la foc şi fum. Ușile rezistente la foc montate de KADRA la spitalul Medicover sunt agrementate tehnic EI în România.
Proiectul spitalului Medicover a fost unul de mare amploare, colegii din echipa KADRA au configurat, comandat, livrat și apoi montat câteva sute de uși. Totul într-un ritm alert, și într-o bună colaborare cu arhitecții și constructorii implicați în proiect.
KADRA are o lungă colaborare cu mediul de sănătate privat din România, printre proiectele pentru care echipele noastre au propus soluții de control acces, de la uși la sisteme automate de management al parcării, numărându-se Regina Maria, Sanador, Clinicile Ophtamax, Ovidius Clinical Hospital, Centrul Medical Transilvania și altele.
Proiectul spitalului Medicover a fost unul de mare amploare, colegii din echipa KADRA au configurat, comandat, livrat și apoi montat câteva sute de uși. Totul într-un ritm alert, și într-o bună colaborare cu arhitecții și constructorii implicați în proiect.
KADRA are o lungă colaborare cu mediul de sănătate privat din România, printre proiectele pentru care echipele noastre au propus soluții de control acces, de la uși la sisteme automate de management al parcării, numărându-se Regina Maria, Sanador, Clinicile Ophtamax, Ovidius Clinical Hospital, Centrul Medical Transilvania și altele.