Soluții automate integrate în lupta împotriva COVID-19 (1)

Soluții automate integrate în lupta împotriva COVID-19

Pandemia de COVID-19 ne-a schimbat tuturor viața. De la modul în care ne facem cumpărăturile la felul în care lucrăm, mai mult de acasă decât de la birou, până la modul în care interacționăm sau ne petrecem timpul liber.
Toată lumea încearcă să găsească soluții pentru a menține un ritm de viață normal, pentru a ne proteja sănătatea, pentru a ne adapta la noul context cu toate provocările lui.

Formula de aur promovată în această perioadă este: menținerea distanței fizice, igiena atentă a mâinilor, purtarea măștii. Mai sunt însă și alte măsuri pe care le putem lua pentru a ne proteja sănătatea. La început de octombrie, în Germania, acestor indicații li s-a adăugat ventilarea periodică a încăperilor – poate cea mai ieftină și eficientă măsură pe care o putem lua.

Ventilația naturală a încăperilor poate preveni transmiterea virusurilor

Aerosolii pe care îi emitem în aer atunci când respirăm pot rezista în mediul respectiv pentru câteva ore bune. Dacă sunt contaminați cu un virus, așa cum este și SARS COV 2, transmiterea virusului este posibilă la distanțe chiar și mai mari de doi metri, în cazul în care spațiile interioare sunt insuficient ventilate. Ventilarea eficientă asigură aport de aer curat și eliminarea aerului încărcat din interior, reducând astfel riscul de infectare cu aerosoli purtători de virus.

Ventilația naturală: soluție eficientă pentru un mediu sănătos

Dacă acasă ventilarea spațiilor de locuit se realizează manual, prin deschiderea ferestrelor, în spațiile publice, așa cum sunt școlile, spitalele, birourile sau fabricile ori restaurantele, este mai degrabă recomandată o soluție automată care să permită această ventilare naturală. Coordonată de o unitate centrală pentru de control și reglare și cu niște senzori, ventilația naturală automatizată asigură un schimb de aer natural cu un consum minim de energie. În același timp, deschiderile și închiderile automate, realizate de un motor electric, ale ferestrelor, de exemplu, pot fi integrate în sistemul de protecție la foc al clădirii, întrucât tot pe această cale se poate gestiona și eliminarea fumului în caz de incendiu. Aceeași soluție de automatizare a deschiderilor de ferestre are multiple beneficii pentru sănătate și siguranță.

Automatizari Ferestre, actuator cu Lant
Motoare Desfumare Supermaster

Supermaster

Este unul dintre cele mai versatile și puternice motoare de pe piață, asigură toate cele descrise mai sus.
Supermaster:

  • una dintre cele mai puternice acționări de ferestre ;
  • construcție robustă ;
  • poate deschide atât la exterior cât și la interior ferestrele  datorită accesoriilor numeroase ;
  • poate fi amplasat pe orice tip de fereastră ;
  • lanț masiv din inox ;
  • cursă reglabilă pentru închidere, pentru a nu deteriora fereastra ;
  • accesorii reglabile care permit pivotarea motorului la 180 grade ;
  • cursa de 800mm ;
  • forța de 400N.

Acces sigur, curat și automat în spațiile cu trafic intens de persoane

Evitarea spațiilor aglomerate rămâne una dintre recomandările de bază în lupta împotriva COVID-19. Și totuși, suntem puși uneori în situația de a merge la birou, de a ajunge în anumite instituții publice, la clinici medicale, în centre comerciale. Toate aceste unități sunt obligate să facă un minim de triaj epidemiologic la intrare, ca să evite răspândirea virusului.

Măsurarea temperaturii: simplu, de la distanță, cu cel mai inteligent Termoscaner

Măsurarea temperaturii la intrare a devenit o regulă în majoritatea spațiilor publice închise. De obicei aceasta este făcută de personalul instituției în cauza. Există însă soluții automate, mai sigure și elegante, cum sunt termoscanerele de ultimă generație care au și alte funcții pe lângă cea de măsurare a temperaturii.

termoscanner, solutii automate

Purtarea corectă a măștii face diferența

Devenită obligatorie mai peste tot, în spațiile închise și chiar și în cele deschise, masca este un accesoriu cu care unii dintre noi se obișnuiesc mai greu și au tendința să inoveze în ceea ce privește purtarea ei. Același termoscaner care măsoară cu vigilență temperatura este capabil să identifice purtarea corectă a măștii de către persoana care dorește acces într-un anumit spațiu. O funcție automată extrem de utilă, care poate elimina potențiale discuții sau tensiuni cu personalul centrului comercial, clinicii, școlii, etc.

Odată validate temperatura și purtarea măștii, accesul se poate face automat, simplu și rapid.

termoscaner, turnichet, sistem de acces

Termoscaner inteligent, cu funcții multiple:

  • cititor de temperatură;
  • identifică purtarea corectă a măștii ;
  • când ambele condiții se îndeplinesc transmite un impuls către automatizare (fie ea ușă automată, turnichet sau control acces) pentru a permite accesul ;
  • are mai multe tipuri de suporturi astfel încât sa poată fi adaptat la orice tip de aplicație.

Igiena corectă a mâinilor: niciodată nu e prea mult

Spălatul frecvent pe mâini este una dintre cele mai eficiente și mai simple metode prin care putem evita îmbolnăvirea și răspândirea bolilor.

De-a lungul unei zile atingem diferite suprafețe și obiecte și, astfel, mâinile adună tot felul de agenți patogeni. Ne putem infecta ușor daca ne atingem apoi nasul, ochii sau gura și îi putem transmite și celorlalți. Deși este imposibil să avem mâinile curate tot timpul, spălarea frecventă a acestora contribuie la limitarea răspândirii bacteriilor, virusurilor și a altor agenți patogeni.

Dezinfectarea corectă mâinilor reduce riscul de contaminare proprie și a celorlalți

Ce ne facem atunci când nu ne putem spăla clasic pe mâini cu apă și săpun ? Apelăm la dezinfectanți pe baza de alcool care elimină și ei agenții patogeni și ne asigură mâini curate atunci când suntem la cumpărături sau tocmai am ajuns la birou sau la sală, după ce am folosit mijloacele de transport în comun sau am atins diverse suprafețe.

Accesul în astfel de spații se poate face controlat și curat cu turnicheți care au prevăzută și valoroasa funcție de dezinfectare. Un astfel de turnichet inteligent nu permite accesul până nu se face dezinfectarea mâinilor în spațiile special prevăzute pentru a această operațiune.

AVIR800, turnichet cu funcție de dezinfectare, turnicheti
AVIR800, turnichet cu funcție de dezinfectare, turnicheti

AVIR 800 – turnichet cu funcție de dezinfectare

  • asigură dezinfectarea mâinilor înainte de permite accesul ;
  • poate lucra în tandem cu un termoscaner ;
  • realizat din inox pentru a putea fi curățat/ dezinfectat ușor;
  • permite folosirea de soluții dezinfectante diverse.

Nu suntem în Star Trek și ne dorim să revenim la viața de dinainte de pandemie, dar această provocare pe care o trăim cu toții azi ne poate învăța mai multe despre cum să ne protejăm sănătatea și să folosim cât mai inteligent tehnologia pentru siguranța noastră.

Soluții automate integrate în lupta împotriva COVID-19 (2)

La KADRA, punem tehnologia în slujba oamenilor și oferim soluții automate integrate, ușor de implementat, eficiente în lupta împotriva COVID-19.