Soluția de parcare pentru biciclete supraetajată, complet automatizată, destinată bicicletelor sau trotinetelor este propusă în premieră de KADRA în România

BIKETOWER a fost printre vedetele Festivalului Smart Mobility de la Cluj

Biketower, soluția de parcare pentru biciclete de la KADRA (4)

A treia ediție a Festivalului Smart Mobility a avut loc la Cluj în 24-25 Iulie și a adus laolaltă peste 50 de companii care și-au expus ideile și soluțiile de sustenabilitate urbană. Obiectivul de anul acesta al expoziției a fost să promoveze și să încurajeze tehnologiile verzi și inteligente de inspirație și/sau producție autohtonă.

De la primul autobuz românesc 100% electric care va circula în Cluj Napoca, la versiuni electrice ale celor mai cunoscute branduri de autovehicule, de la trotinete la scutere electrice, acestea au fost doar câteva dintre soluțiile expuse și testate în cadrul Festivalului.

La KADRA credem că orașul viitorului se poate construi chiar de azi, de aceea ne preocupăm să ne lărgim permanent portofoliul de soluții de smart mobility. Așa că nu am ratat ocazia de a fi prezenți la acest eveniment important cu o soluție complet nouă pentru piața românească: BIKETOWER, o parcare inteligentă, automatizată, supraetajată, unde pot fi depozitate în siguranță biciclete și trotinete.

Ne-am bucurat ca soluția noastră i-a atras atenția chiar și primarului Emil Boc, care a participat la eveniment alături de alți responsabili din primărie. La standul BIKETOWER, echipa KADRA i-a explicat edilului că această parcare poate fi amplasată în zonele turistice sau intens tranzitate ale orașului, astfel încât să îi încurajeze pe turiștii sau locuitorii din Cluj să folosească mai mult bicicleta atunci când se deplasează, știind că au o parcare sigură, ușor de folosit, unde să o depoziteze, pe traseul lor.

Biketower, soluția de parcare pentru biciclete de la KADRA (2)
Bike Tower parcari biciclete smart

BIKETOWER reprezintă un sistem în plan vertical, complet automatizat, pe o structură din oțel, cu 12 laturi învelite în sticlă securizată și fundația realizată din beton armat. Accesul se face cu ajutorul modulului de intrare, care este echipat cu o casă automată de plată și un ecran pentru instrucțiuni, fiind ușor de folosit.

Bicicletele sunt complet protejate împotriva furturilor, a condițiilor meteorologice nefavorabile și a prafului. Utilizatorii își pot depozita bunuri precum căști, genți sau scaune de bicicletă pentru copii. Sistemul este disponibil 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. Prin încurajarea folosirii bicicletei și a unui stil de viață activ și sănătos, se reduc semnificativ aglomerația și poluarea.

Biketower, soluția de parcare pentru biciclete de la KADRA (3)
Biketower, soluția de parcare pentru biciclete de la KADRA (1)

Așa cum s-a punctat și la dezbaterile din cadrul Festivalului Smart Mobility, Cluj Napoca este unul dintre orașele din România care a implementat déjà și are încă în plan numeroase soluții care să-l facă un adevărat oraș inteligent și verde. Sperăm să regăsim cât de curând și BIKETOWER printre soluțiile care contribuie la acest deziderat.

Cu o experiență de 27 de ani, KADRA este singura companie din România care oferă soluții tehnice integrate de inginerie și management al căilor de acces. Fie că este vorba de soluții de automatizare a ușilor, porților și ferestrelor, de managementul parcărilor (Parkomatic) sau de sisteme automate de evacuare a fumului, KADRA inovează continuu, asigurând partenerilor săi servicii complete, de la consultanță până la proiectare, execuție și mentenanță, totul pentru sporirea confortului și sentimentului de siguranță.

Printr-un model de business integrat și know-how inovativ, KADRA este primul one-stop-shop care pune la dispoziție toate soluțiile și sistemele de acces pentru clădiri rezidențiale, industriale, pentru unități medicale, spații urbane și locuințe individuale.

KADRA reinventează spațiul cotidian, pentru ca oamenii să se simtă confortabil, liberi și protejați. Primele plăți cu cardul sau opțiunea plății contactless cu smartphone-ul la stația automată de plată a parcării, primele lucrări de anvergură cu policarbonat din România, primele uși automate etanșe pentru sălile de operații sau cea mai mare și securizată parcare de tiruri nu doar din țară, ci și din Europa de Est sunt doar câteva dintre realizările de pe piața soluțiilor automate de acces de la noi din țară implementate cu succes de KADRA.
Fondată în 1993, compania KADRA înseamnă astăzi mii de proiecte finalizate de o echipă valoroasă de peste 90 de oameni care au atât know-how-ul, cât și deschiderea de a pune la dispoziția clienților experiența acumulată în timp.

Radu Opriș, Andreea Strugaru și Monica Sagmar cred că viitorul companiei pe care o dețin se va baza pe doi mari piloni: dezvoltarea soluțiilor în jurul conceptului de free-flow (circulație și acces liber) și o echipă cu competențe aprofundate, care va fi mereu pregătită să lucreze cu cele mai noi tehnologii din domeniu.

Vrei să accesezi un sistem de parcare pentru biciclete supratetajată?