Cum sa obții cât mai simplu un luminator fix

Luminatorul fix din policarbonat celular cutat este o soluție care se poate obține într-un mod facil. De la idee până la implementare durata este scurtă, fără a fi nevoie de un timp mare de execuție. De ce? Obținerea unui luminator fix din policarbonat celular cutat este un proces simplu, folosind aparatură specială pentru redimensionarea plăcilor.

Un luminator fix este soluția ideală pentru ca lumina naturală să pătrundă în spațiul interior pe tot parcursul zilei, în special pentru spațiile în care activitatea necestită o lumină puternică, clară, iar lumina artificială nu reprezintă o opțiune.

Unde poate fi aplicat policarbonatul celular cutat?

 

Acoperișul realizat din panouri tip sandwich este ideal pentru un luminator fix obținut din policarbonat celular cutat. Se scoate un panou sau o parte din acesta și se înlocuiește cu un panou de policarbonat celular cutat.

Cum sa obții cât mai simplu un luminator fix

Montajul se poate realiza de la coamă la streașină sau de la coamă până în câmpul acoperișului.

 

Cum știm ce tip de policarbonat celular cutat să alegem?

 

Grosimea plăcilor de policarbonat celular cutat este diferită, precum și valoarea coeficientului de tranfer termic a acestora. Astfel, plăcile de 2,5 mm sunt folosite pentru spațiile care nu au nevoie de o temperatura specială, spre deosebire de plăcile de 16 mm, care păstrează o temperatură optimă pentru un mediu de lucru mai bun.

Mai jos este un tabel cu proprietățile plăcilor de policarbonat în funcție de grosimea acestora.

Tot timpul pe stoc.

GROSIME [MM]TIP STRUCTURACULOARECOEFICIENT DE IZOLARE TERMICAOBSERVATII
16Fagure Transparent-Satin, Opal U = 2,00 W/m2KFig. 1
10Fagure Transparent-Satin, Opal U = 2,50 W/m2KFig. 2
2,5Normala, 2 pereti Transparent-SatinatFig. 3
cum sa obtii cat mai simplu un luminator fix, policarbonat celular cutat

Fig. 1

cum sa obtii cat mai simplu un luminator fix

Fig. 2

cum sa obtii cat mai simplu un luminator fix

Fig. 3

Orice tip de lungime pentru placa de policarbonat celular cutat

Cu o aparatură specială, plăcile de policarbonat celular cutat pot avea orice tip de lungime, trecând de cele standard. Lungimile diferite se pot obține printr-un proces de debitare, urmat de sigilarea celulelor prin termosudură, pentru a evita pătrunderea apei și a mizeriei în interiorul celulelor.

Procesul de tăiere pentru plăcile de policarbonat celular cutat de lungimi diferite:

În urma acestui proces, se obțin plăci cu dimensiuni 1000 (mm lățime) x lungime dorită mm.

O soluție rapidă, dar eficientă, ce nu necesită efort și lasă lumină naturală să pătrundă în interior. Dimensiunile plăcilor nu sunt standard, ele sunt tăiate și sigilate în funcție de lungimea dorită.

Montajul este simplu de realizat. Livrarea plăcilor de policarbonat vine cu un ghid de montare al acestora.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *