Acces modern și eficient pentru noile spații ale Universității Tehnice din Cluj-Napoca

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a deschis recent noi spații educaționale în două clădiri emblematice pentru oraș: fosta Bancă Transilvania și fosta Casă de Modă, astăzi transformate în Hub UTCN. Ambele imobile au fost complet reabilitate între 2017 și 2023 și au obținut certificat de clădire verde, reflectând un standard ridicat de eficiență energetică și sustenabilitate.

Creșterea numărului de studenți și nevoia de spații moderne de studiu au stat la baza acestei investiții importante, iar KADRA a fost parte activă a procesului, prin organizarea și automatizarea zonelor de acces.



Soluții KADRA pentru acces sigur și generos

Am furnizat și montat:

  • Trei uși automate exterioare, fiecare cu două canaturi culisante, oferind o deschidere largă de 2,9 metri lățime și 2,5 metri înălțime, potrivită pentru un flux intens de studenți și cadre didactice
  • O ușă interioară automată, de dimensiuni generoase – 1,8 m x 2,4 m, care facilitează o trecere confortabilă între zonele clădirii

Toate automatizările sunt echipate cu operatori de ultimă generație, de producție elvețiană, care oferă fiabilitate, siguranță și silențiozitate în exploatare. Sisteme de calitate superioară, montate cu precizie pe tâmplărie realizată în atelierul propriu de microproducție KADRA.

Parte din viața orașului

Acest proiect are o însemnătate aparte pentru noi, deoarece Cluj-Napoca este orașul unde a început povestea KADRA acum mai bine de 30 de ani. Contribuția noastră la dezvoltarea infrastructurii educaționale moderne ne onorează și reflectă angajamentul nostru constant față de proiectele care transformă orașul în bine.



Nu ai găsit ce căutai? Caută mai jos!