Cum ajută obiectele BIM TORMED arhitecții să proiecteze spitale mai eficient și inteligent?
Integrarea modelelor BIM în proiectele medicale nu mai este o opțiune, ci o necesitate. Într-un domeniu unde standardele sunt stricte, iar erorile pot genera costuri mari și întârzieri, soluțiile specializate fac diferența. Biblioteca BIM TORMED, dezvoltată de KADRA, le oferă arhitecților și proiectanților instrumente concrete pentru a integra ușile medicale încă din faza de concept. Am stat de vorbă cu Oana Andrei, Access Engineering Specialist la KADRA, despre cum funcționează aceste obiecte, ce beneficii aduc și care sunt cele mai frecvente greșeli care pot fi evitate.
1. Care sunt primii pași pe care ar trebui să îi urmeze un arhitect sau proiectant atunci când folosește biblioteca BIM TORMED pentru prima dată?
Oana Andrei: Primul pas este simplu – se descarcă obiectele BIM TORMED în format Archicad, împreună cu ghidul de utilizare. După aceea, obiectele trebuie importate în Librăria Embedded din Archicad. Le recomand proiectanților să exploreze toți parametrii de configurare: tipuri de uși, dimensiuni, accesorii disponibile. E important să testeze integrarea acestor uși într-un spațiu medical tipic, cum ar fi un salon sau o zonă de acces, pentru a înțelege flexibilitatea reală a obiectelor. Iar dacă apar întrebări, echipa noastră este disponibilă cu suport tehnic. Obiectele sunt intuitive, dar primul proiect este un moment ideal pentru a înțelege toate opțiunile oferite.
2. Ce tipuri de personalizări pot fi făcute direct din obiectul BIM și cum ajută acest lucru în adaptarea la diferite tipuri de proiecte medicale?
O.A.: Obiectele BIM TORMED sunt complet parametrizate, ceea ce înseamnă că permit personalizări direct din Archicad, fără intervenții complicate. Se pot ajusta dimensiunile (lățime, înălțime), direcția de deschidere, tipul de panou (plin sau vitrat), tipul tocului sau sistemul de fixare. De asemenea, se pot adăuga accesorii precum mânere sau sisteme de automatizare. Toate aceste opțiuni permit adaptarea rapidă a ușilor în funcție de specificul fiecărui spațiu – fie că vorbim despre un bloc operator, o cameră sterilă sau o zonă de acces general. Proiectanții pot configura exact ce au nevoie, respectând atât cerințele tehnice, cât și pe cele estetice.


3. Din experiența ta, care sunt cele mai frecvente greșeli sau confuzii când se folosesc obiectele BIM în proiectarea spitalelor – și cum pot fi evitate?
O.A.: Una dintre cele mai întâlnite greșeli este utilizarea unor obiecte generice, care nu sunt gândite pentru specificul medical. Apoi, mai sunt situații în care se neglijează cerințele legate de igienă sau ergonomie chiar din faza de concept, ceea ce poate duce la revizuiri costisitoare ulterior. O altă eroare frecventă este necorelarea între dimensiunile golurilor de montaj și cele de trecere, conform normativelor în vigoare. Toate acestea pot fi evitate dacă se folosesc obiecte BIM validate de producător, care includ date tehnice reale – așa cum sunt cele TORMED. În plus, simularea corectă a fluxurilor medicale și consultanța oferită de echipa KADRA pot preveni multe din aceste capcane.
4. Ce beneficii concrete aduce integrarea ușilor TORMED în BIM, atât pentru arhitecți, cât și pentru investitori sau antreprenori generali?
O.A.: Din perspectiva arhitecților și proiectanților, beneficiile sunt clare: proiectare mai rapidă, standardizată, cu reducerea riscurilor de eroare. Obiectele sunt gândite pentru verificări de conformitate – dimensiuni, deschidere, funcționalitate – astfel că se economisește timp în etapele de validare. Pentru investitori și antreprenori, avantajele sunt la fel de importante: estimările de cost sunt mai precise, coordonarea între echipe este mai eficientă, iar riscurile legate de neconformitate se reduc semnificativ. Integrarea TORMED în BIM nu este doar un pas tehnic – devine un avantaj strategic pentru întregul proiect.


5. Dacă ai transmite un singur sfat arhitecților care încep acum să lucreze cu biblioteca BIM TORMED, care ar fi acela?
O.A.: Să profite de flexibilitatea obiectelor și să nu ezite să ne contacteze. Biblioteca TORMED a fost gândită special pentru a simplifica munca lor – iar suportul nostru este parte din soluție. BIM nu înseamnă doar modelare, ci colaborare. Iar noi suntem aici să o facem mai eficientă.
Dacă te interesează acces la Biblioteca BIM Tormed, înscrie-te aici și vom reveni rapid cu vești către tine.